Soluţii în agricultură

Tuturor ne este cunoscută sintagma "grânarul Europei" prin care era desemnată România în perioada interbelică. Rostită cu admiraţie, formula ascundea un adevăr de necontestat - marele potenţial agricol al României. Perioada comunistă nu a ignorat acest potenţial, ci l-a exploatat din plin. În ciuda furturilor şi umflării cifrelor oficiale, recoltele agricole erau foarte bune. La urma urmei atât agricultura cât şi zootehnia se bazează pe matematică. Ştii potenţialul unei seminţe, ştii munca pe care o depui la un hectar, poţi evalua destul de bine recolta ce o vei obţine. Poţi încerca să minimizezi şi efectele unor eventuale calamităţi naturale şi să obţii o ecuaţie simplă care îţi va aproxima destul de corect rezultatul muncii.

Una din marile greşeli ale lui Ceauşescu a reprezentat-o forţarea exporturilor agricole în defavoarea pieţei interne. Dorinţa sa patriotică de a nu mai depinde de nimeni, de a plăti rapid datoriile, l-a făcut ca la începutul anilor 80 să pornească acea nebunie a exportului care a nemulţumit profund populaţia. În pofida recoltelor bune, percepţia colectivă a orăşenilor (cei de la ţară reuşeau mai uşor să se descurce, fie că era vorba de IAS sau CAP) ajunsese să fie că totul este o mare minciună, din moment ce nu se găsesc de niciunele.

Tranziţia agriculturii spre economia de piaţă a fost greşit înfăptuită, din interes sau neştiinţă. Ca urmare a disoluţiei autorităţii statale, agricultura s-a fărâmiţat, CAP-urile şi IAS-urile dizolvându-se. Lipsa unui proiect cu plan de bătaie lungă pentru ajutorarea agricultorului, prin construirea unei structuri sănătoase şi eficiente, a făcut ca la 20 de ani distanţă să fim din punctul de vedere al producţiei mult în urma anului 1989.

Nota grea de plată a tranziţiei se poate însă îndulci prin aplicarea în ceasul al 12-lea a unei politici sănătoase, care să aducă România agricolă din sec. XIX în sec. XXI şi care să îi pună în valoare uriaşul potenţial ecologic.

Pentru aceasta ar trebui mai întâi ca toate subvenţiile care se acordă să fie orientate spre producţia ecologică. Achiziţia de material săditor de calitate, îngrăşăminte naturale, lucratul eficient al terenului aflat în folosinţă prin achiziţia de utilaje moderne. În NICIUN caz nu trebuie subvenţionat ţăranul care munceşte propriul teren de câteva hectare cu boi şi plug şi care foloseşte îngrăşăminte chimice ce distrug calităţile nutritive ale produselor.

Prima măsură, deşi cronologic ar fi ultima, o reprezintă, ca şi în cazul propunerii precedente, informarea individuală. Ministerul agriculturii va trebui să trimită scrisori către toate firmele cu profil agricol prin care să le explice toate noutăţile şi facilităţile pe care le-a introdus. De asemenea, micii producători care nu au încă o societate comercială trebuie informaţi prin mass-media de respectivele măsuri şi variantele pe care le au la dispoziţie.

Staţiunile de cercetare în agricultură vor trebui să reprezinte punctele principale de coordonare ale proiectului ecologic. Ele se vor ocupa de comercializarea materialului săditor subvenţionat de minister prin vouchere specifice (de preferinţă electronice, cum vom vedea în continuare). Tot ele vor emite şi recomandări de cultivare pentru fiecare teren în parte pe baze pedo-climatice. De asemenea, vor ţine o evidenţă a intenţiei de cultivare a terenurilor cu diverse culturi. Dacă tot românul va pune doar grâu şi porumb preţul acestora va scădea foarte mult în timp ce preţul altor culturi va creşte. Staţiunile vor avea în grijă actualizarea la nivel judeţean şi naţional a vânzărilor de material săditor şi publicarea lor pe saiturile proprii, centralizate la nivel naţional. Ele vor face şi sugestii de împărţire în ferme pentru Asociaţiile agricole.

Subvenţiile în agricultură trebuie făcute cu isteţime. Se vor subvenţiona numai investiţiile eficiente, gen irigaţii, tehnologie modernă, pentru cultivarea suprafeţelor mari, încurajând astfel asocierile particularilor. O variantă eficace ar fi trecerea acelor subvenţii exclusiv în format electronic, prin vouchere virtuale, accesibile fiecărui producător înscris prin internet, putând plati cu ele servicii sau credite agricole prin intermediul portalului pus la dispoziţie de către Ministerul Agriculturii.

Platforma aceasta electronică poate aduce laolaltă numeroase facilităţi oferite agricultorilor. Plecând de la chestiunile generale pentru orice firmă, prezentate în postul despre prima măsură a Guvernului, până la informare cu privire la noi tehnologii disponibile, sere, proiecte europene accesibile, firme ce se ocupă cu desfacerea produselor, transportatori, asiguratori şi informaţii cu privire la bursa agricolă.

De mare ajutor ar fi un portal dedicat tranzacţiilor agricole, după model bursier combinat cu okazii.ro. Se vor putea comercializa producţii agricole dar şi futures sau opţiuni. Pentru tranzacţiile directe vor fi evaluări publice ale celor doi parteneri de tranzacţie, pentru a promova seriozitatea.

Pe cât posibil se vor institui amenzi pentru terenurile agricole rămase nelucrate. Proprietarii vor fi cointeresaţi să îl dea în arendă sau să se asocieze pentru a avea eficienţă. Statul deţine pârghiile necesare pentru a direcţiona agricultura pe calea eficienţei, trebuie doar să vrea să le folosească cu inteligenţă. Până acum n-a vrut.

Mare parte din strategie ţine de un nivel psihologic. Poate că mulţi vor zâmbi condescendent la asocierea dintre ţăran şi calculator. Ţăranul ţine de secolele XIX şi XX. Astăzi avem nevoie de fermieri. Nu trebuie să fie el cel care navighează pe net. Copiii, nepoţii săi, îl pot ajuta foarte bine, chiar dacă nici măcar nu mai locuiesc cu el. Internetul nu este doar pentru jocuri, muzică şi filme. El elimină distanţele, îi aduce aproape pe oameni şi aduce suflul nou economic de care trebuie să beneficieze şi agricultura.