Alegerea perfectă

Libertatea ne conferă dreptul de a alege fără restricţii. La scurte intervale de timp intervin momente în care suntem nevoiţi să facem alegeri. Unele sunt atât de fireşti încât alternativele nici nu le mai luăm în seamă, iar atunci nu ni se mai pare că de fapt noi am ales ceva. Altele par nesemnificative, dar viaţa noastră se poate schimba radical dintr-o chestiune măruntă.

Alain Resnais explorează în Smoking/ No Smoking ce schimbări poate aduce în timp o ţigară (ne)fumată la un moment dat. Serialul The outer limits cercetează şi el, în mai multe episoade, actul alegerii. În In another life avem imaginea unui Multivers, ca un fel de arbore în care fiecare decizie pe care am luat-o la un moment dat dă naştere unor noi variante de "eu", creându-se astfel un arbore gigantic de lumi pentru fiecare persoană, versiuni ale aceluiaşi individ, care pot ajunge să comunice cu alter ego-urile sale (idee explotatată şi de The One ).

O mare problemă apare însă când nu avem două sau mai multe posibilităţi din care alegerea optimă să reiasă imediat. Atunci când variantele sunt aparent echilibrate. Atunci când nu putem evalua care variantă ne va conduce spre un rezultat mai bun. În acel moment, mecanismul intern psihic care caută alegerea ideală intră într-o buclă închisă, recunoscută la nivel conştient drept nehotărâre. Alegerea presupune existenţa a minimum două opţiuni. Ea de multe ori se prezintă drept una exclusivă, dar inteligenţa noastră a făcut posibil să o putem transforma într-una reunită, anulând exclusivitatea aparentă de la început. Dacă vrem în egală măsură să vizualizăm şi meciul şi filmul de pe alt program, putem să înregistrăm unul din ele, sau să folosim două televizoare.

Alteori bucla cu pricina nu poate fi eludată şi atunci ni se înfăţişează o nouă opţiune: aceea de a nu alege. De obicei aceasta este cea mai nedorită, omul preferând să dea curs unui imbold, să facă în final alegerea, asumându-şi riscul ca ea să nu fie una fericită. Totuşi, când rezultatul alegerii este extrem de important, apare tendinţa de a temporiza, pentru a face cumva ca lucrurile să se cearnă de la sine, să devină mai evidentă în timp care este alegerea corectă. Riscul însă poate fi pe măsură, trăgând de timp, ne putem pomeni că în momentul în care ne-am hotărât, ea să nu mai fie valabilă.

Alegerile politice pe care individul le face, ar vrea să exprime concepţiile şi ideile sale, liberale, social-democrate, sau de altă natură. Din păcate, în România diferenţele doctrinare reprezintă doar un criteriu secundar, pe primul plan stând evaluarea politicienilor de vârf ce reprezintă în ochii electorului partidul. În condiţiile unor promisiuni populiste asemănătoare, a unor măsuri independente de doctrină, a unor lideri politici la fel de dezagreaţi, alegătorul se îndreaptă încet-încet spre acea buclă închisă, căutând să voteze nu ceva perfect, ci un rău mai mic. Este un fapt absolut supărator, că creşterile în sondaje se fac, în cea mai mare măsură, nu datorită faptelor bune realizate, ci datorită lucrurilor rele facute de competitori.

Am învăţat încă de mici, că rareori ni se întâmplă să avem în faţă o alegere perfectă. Aşa cum am arătat, ea nici nu mai ajunge la noi în mod conştient, fiind procesată automat, devenind reflex. De aceea este important să dăm curs intuiţiei sau raţiunii noastre şi să optăm pentru ceva cu care să fim împăcaţi, o alegere de care să nu ne fie ruşine şi pe care să ne-o putem justifica şi nouă şi altora, oricând. Chiar dacă alegem non-alegerea, preferând să lăsăm lucrurile să meargă, odată asumată aceasta, regretele noastre sunt minimizate şi începem să navigăm spre India. Poate nu vom ajunge acolo, dar vom descoperi America...