luni, iulie 20, 2009

Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune (III)

Revenim la învăţământ. Dintre toate relele care îl bântuie, consider că cea mai mare este cea a plagiatului. Dacă în America primul lucru pe care un elev îl învaţă este cum să scrie un referat fără să plagieze, în România primul lucru ce se învaţă este lista cu saituri unde se găsesc referate ce pot fi downloadate şi printate.

Scrierea unui referat ca la carte este o muncă dificilă, ce constă în căutarea şi parcurgerea mai multor cărţi şi articole, căutarea informaţiei esenţiale, extragerea ideilor, iar apoi închegarea lor într-un tot unitar, original. În funcţie de mărimea lui, poate lua multe ore sau chiar zile. Efortul pe care elevul îl depune este încununat de satisfacţia obţinerii unei lucrări originale, care poate fi răsplătită pe măsură de profesorul evaluator. Aşa este în America.

În România referatul a fost puţin utilizat în perioada comunistă, el fiind promovat foarte mult dupa 1990. Iniţial s-a plecat de la ideea că este bine să îl învăţăm pe elev cu cercetarea. În loc să îl obligăm să înveţe pe dinafara o mare cantitate de noţiuni, ne-am uitat în curtea fratelui mai mare american şi am văzut că trebuie să îi formăm şi dezvoltăm mai mult capacitatea de sinteză şi creativitatea, nu doar memoria. Până aici toate bune şi frumoase. Transpusă în practică, ideea s-a transformat însă rapid într-un cancer metastatic al sistemului de învăţământ.

Elevii s-au adaptat şi au căutat, în mod firesc, să minimizeze timpul consumat, maximizând rezultatul imediat. Adică să muncească 5 minute şi să primească nota maximă. De ce să se apuce şi să creeze, să cerceteze, când pot să copieze? Iar dacă un elev vede că exprimările sale originale şi muncite, dar poate mai stângace, au primit o notă mai mică decât cele plagiate ale colegilor săi, ce mecanism psihic îl mai poate conduce pe el în continuare pe calea onoarei? Mai devreme sau mai târziu va adera şi el la frauda colectivă. Deja s-a ajuns ca un efort de traducere din engleză a unor pagini web, compilarea şi prezentarea lor drept referat, să pară o culme a corectitudinii în materie de eseuri. Iar dacă referatul mai este şi scris de mână, munca depusă îl convinge fără niciun echivoc pe profesor că elevul este perfect îndreptăţit să primească nota maximă.

Mi-e greu să cred că profesorii nu îşi dau seama de fenomenul plagiatului şi că sunt atât de naivi încât chiar cred că elevii muncesc din greu pentru acele referate. Cel mai probabil închid ochii şi girează tacit frauda, conştientizând că nu are rost să înceapă o luptă cu morile de vânt. Ce poate face un fagocit în luptă cu o metastază?
Acţiunea trebuie să fie una concertată şi de mare amploare, altminteri viitorul României este deja compromis. Unde mai este loc pentru corectitudine când lecţia de viaţă pe care sistemul de învăţământ o oferă spune "furtul este facil, nu se pedepseşte şi îţi aduce beneficii importante"?

Lupta cu acest adevărat flagel este dificilă. Trebuie găsite căi care să acţioneze în primul rând la nivel psihic. O lege, neînsoţită de masuri punitive pentru nerespectarea ei, nu are niciun efect. Elevii şi profesorii trebuie informaţi foarte clar şi repetat despre repercusiunile plagiatului şi al girării acestuia, ce pot merge până la exmatriculare respectiv desfacerea contractului de muncă. Este imperios necesar ca programul "one laptop per child and teacher" să fie dus până la capăt. Beneficiile sunt nenumărate, nu insist aici asupra lor, iar prin aceasta se creează premisele unui control de calitate asupra referatelor. Ele vor trebui prezentate neapărat în formă electronică, iar profesorul va trebui să le încarce pe un portal pus la dispoziţie de Ministerul Educaţiei. Acolo va exista un soft (sunt instrumente similare în alte ţări) care va parcurge eseul şi va semnala posibile paragrafe copiate, pe care profesorul este dator să le verifice. Softul va folosi Google şi va avea acces la o bibliotecă digitală cât mai complexă, ce va trebui îmbogăţită zi de zi. Toate referatele vor fi publice, pentru a elimina posibilitatea de "refolosire".

Sigur că unele situaţii, cum ar fi plagiat prin traducere sau copiat dintr-o carte mai veche, nu vor putea fi eliminate cu totul. Faptul însă că nu vor mai putea exista paragrafe identice în referate, fraze de pe net sau din cărţi, că ele vor trebui să conţină sursele de informare si referinţele, va reprezenta un mare pas înainte pentru promovarea cinstei şi pentru creşterea calităţii.

7 comentarii:

Roxana spunea...

de acord :-)
dar este o utopie, bineinteles.

zunais spunea...

Ideea poate fi pusă în aplicare dacă ministrul învăţământului doreşte asta şi i se dau fondurile necesare programului "one laptop per child", deci nu este doar la nivel teoretic. Atunci mai rămân doar chestiuni de organizare şi de construit softul. Ce s-ar putea întâmpla neplăcut dacă s-ar aplica pentru următorul ciclu de învăţământ? Ce cale crezi că ar putea găsi elevii şi profesorii ca să fenteze această măsură?

Roxana spunea...

nu stiu, dar am incredere in 'geniul romanesc' :-)

A spunea...

mai rau este atunci cand cel care chiar a lucrat -asa cum a putut- la un refereat primeste aceeasi nota (sau chiar o nota mai mica) cu cel care doar a dat un copy/paste. Ca si in viata de zi cu zi, din diverse motive (dezamagire, oboseala, indiferenta) exista tendinta de tolera si conserva lucrurile in starea lor-anormala-actuala.

zunais spunea...

Da, nedreptatea flagrantă care ne afectează în mod direct este cel mai greu de suportat. Probabil că însă sunt mai mulţi cei care preferă starea actuală, iar miniştrii ce s-au perindat până acum nu au luat măsuri pozitive, care să schimbe lucrurile în bine, ci mai degraba invers. Poate o sa ajungă însă şi o minte mai luminată, la un moment dat, în acel scaun ministerial.

Anonim spunea...

si daca ajunge o minte mai luminata pe scaunul ministerial ? nici Phelps nu inoata bine in mocirla; ar fi enorm de multe piedici... parerea mea e ca schimbarea trebuie sa vina de la mic la mare; de la noi :)
osamik

zunais spunea...

O minte luminată poate impune nişte măsuri care să crească corectitudinea şi profesionalismul. Ea nu ar trebui să fie sportivul de superclasă, ci administratorul bazinului în care se antrenează alde Phelps. De la mic la mare nu se poate, în acest caz, schimba nimic. Sistemul nu este cu autoreglare setată pe profesionalism, ci este ca o spirală crescătoare în care funcţia obiectiv este eficienţa măsurată prin rezultat raportat la timp investit.