Cum poate evita statul munca la negru?

Dacă ar fi un banc am spune "să îi cheme înapoi pe românii care muncesc in America". E amuzant însă să vezi cum lumea caută fel de fel de soluţii pentru a aduce la suprafaţă munca la negru, care îi privează pe angajaţi de asigurări de sănătate, şomaj şi pensie, iar pe stat de impozit. Propunerile pornesc de la reducerea taxelor până la intensificarea controalelor. Aceste măsuri au însă un efect limitat. Controlorii sunt şi ei oameni, deci coruptibili, sunt puţini, angajatorii se pot ascunde bine, e greu de demonstrat că cineva lucreaza la tine la negru dacă nici el nu recunoaşte asta. Şi angajatul acceptă uneori ipostaza aceasta, deloc fericită, pentru că tot e mai bine decât nimic, sau pentru a lua bani mai mulţi prin evitarea taxelor.

Totul însă trebuie pornit de la un nivel psihologic, în care angajatul să fie stimulat pentru a-l denunţa pe patronul exploatator. O stimulare nu printr-o bătaie pe umăr ci efectiv una eficientă. De pildă angajatorul dovedit că umblă cu fofârlica să primească o amendă corespunzătoare salariului minim pe 10 ani. Din această sumă jumătate să îi revină angajatului care a adus dovezile privind ilegalităţile patronului. Asta înseamnă pentru el că 5 ani de zile ar putea fi şomer de lux, lucru care i-ar surâde, mai ales că nu l-ar împiedica să se reangajeze imediat în altă parte.

În atari condiţii cărui patron îi va mai da mâna să folosească munca la negru, sau chiar să îl plătească pe contract cu o sumă mică şi restul banilor să fie negri, înmânaţi în plic? Doar celor care au mare încredere în fidelitatea tuturor angajaţilor. Dar banul e ochiul dracului şi tentaţia de a-ţi pârâ angajatorul necinstit ar fi mare.

Acum problemele ar rămâne mersul de melc şi ineficienţa justiţiei, posibile transferuri de active spre alte firme ale patronilor prinşi cu mâţa-n sac, pentru a lăsa societatea necinstită să falimenteze. Românul este inventiv. Dacă s-ar forţa limite maxime ale unor astfel de procese, să nu se întindă pe ani de zile, dacă s-ar îngrădi posibilităţile de mişcare ale firmelor în cauză şi banii s-ar recupera de la administratorul sau managerul ei, eficienţa unei astfel de măsuri ar fi ridicată.

Sigur, mai trebuie avut în vedere că este nevoie de dovezi solide, pentru a evita denunţurile false şi înscenările. Foamea de bani uşori câştigaţi a unora sau dorinţa de răzbunare poate conduce şi spre reclamaţii mincinoase, dar măsura ar rămâne în ansamblu una pozitivă, cea mai mare pondere a muncii la negru ieşind la lumină.

Nu trebuie nici căzut în extrema cealaltă şi să credem că soluţia aceasta este aplicabilă oricum şi oriunde. Dacă patronul este sufocat de taxe, îşi închide prăvălia şi pleacă, iar în final pierd atât statul, cât şi populaţia. Măsura amenzilor poate fi aplicată pentru a descuraja tentativele de fraudă, dar trebuie completată cu facilităţi pentru cei ce angajează şomeri şi tineri absolvenţi, sau care creează locuri de muncă în zone defavorizate. Atunci am avea un sistem echilibrat şi funcţional, în care munca la negru ar rămâne doar bancul de la început.