Slumdog Millionaire

Forrest Gump câştigă la "Vrei să fii miliardar". Aceasta ar fi descrierea pe scurt a marelui câştigător al Oscarurilor 2008, decernate în 2009. Cel mai bun film, cea mai buna regie, cel mai bun scenariu adaptat şi încă câteva Oscaruri mai puţin importante. O suită de premii ce ne face să ne aşteptăm la un film special. Mai mult decât atât, Slumdog Millionaire (Vagabondul milionar) îşi mai adaugă încă 88 de premii şi 33 de nominalizări, unele ale criticilor.

Dincolo însă de toate aceste distincţii, filmul este unul modest. Mult prea modest. Şi asta pentru că este lipsit de două elemente fundamentale: o poveste credibilă şi bune performanţe actoriceşti.

Poate cel mai uimitor premiu este cel acordat pentru scenariu. Simon Beaufoy transformă bestseller-ul Q & A al lui Vikas Swarup, dintr-o poveste logică şi bine închegată, într-un scenariu plin de greşeli şi total inconsistent. Dacă filmul este un SF sau fantasy, elementele de basm devin credibile prin natura lor. Dacă este o parodie, exagerările şi inconsistenţele îşi au rostul lor, pentru a stârni râsul. Dacă însă filmul este o dramă naturalistă, veridicitatea întâmplarilor şi intensitatea trăirilor devin esenţiale.

Producţia se vrea construită ca o dramă. Aceea a unui copil sărman, rămas orfan de mic, văzând cum îi este ucisă mama în timpul ciocnirilor dintre hinduşi şi musulmani. El se împrieteneşte cu o fetiţă de vărsta lui, orfană şi ea, pe care o poartă în suflet de atunci şi face totul pentru a fi împreună cu ea. Se străduieşte să supravieţuiască, visând, la fel ca mulţi alţi copii din mahalale, la posibilitatea ieşirii din sărăcie.

Filmul ni-l arată pe Jamal Malik ba având o memorie excelentă, foarte atent la detalii, ba total nepăsător cu ele. Ba fiind un cretin lipsit de logică, ba având o logică infailibilă. Ba fiind un fricos, ba având un curaj nebun. Ba neinteresat de bani, ba muncind din greu pentru cateva rupii. Această combinaţie aiuristică îl decredibilizează total ca personaj pentru publicul exigent.

Filmul abundă în clişee, scene teatrale, momente de tensiune vizibil regizate, la fel ca în telenovele. Prima parte a filmului este ceva mai reuşită şi poartă pecetea lui Cidade de Deus, din care este vizibil inspirat, atât în ceea ce priveşte acţiunea cât şi la unghiurile de filmare. Continuarea însă este fără nerv iar scheletul pe care se sprijină întreg ansamblul şi anume concursul "Vrei sa fii miliardar?" este o jalnică reprezentaţie, plină de patetism. Protagonistul este aplaudat frenetic pentru răspunsuri pe care le ştie oricine, toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură să afle cine era al treilea muşchetar din cartea lui Dumas, înfăţişându-ne parcă o Indie în care dacă ştii capitala Franţei, deja eşti cel mai tare dintre cei mai tari.

Jocul actorilor, cu excepţia lui Anil Kapoor (prezentatorul concursului), suferă de un vizibil diletantism. Dacă copiii se descurcă ceva mai bine cu partea lor, ceilalţi nu impresioneaza defel, iar tipologia feţelor impasibile indiene adănceşte problema transmiterii sentimentelor către spectator. Filmul nu captivează decât un public puţin pretenţios, care vibrează la exotismul şi dramoleta ce i oferă. Un final tragic ar mai fi putut salva ceva din valoarea ansamblului, dar i-ar fi scăzut din încasări şi nu ar mai fi fost primit cu acelaşi entuziasm de publicul larg, care îşi doreşte happy-endings. În concluzie Danny Boyle preferă un sfârşit de poveste, iar ca să facă legătura cu Bollywood-ul şi mai evidentă, pune genericul pe un dans muzical sincron, atât de îndragit de publicul indian.

Declinul exigenţei s-a accentuat odată cu globalizarea. Când economicul ajunge să domine tot mai mult artisticul, arta pentru artă rămâne o rara avis, iar critica ajunge şi ea să aprecieze orice exotism, doar pentru că e niţel altfel decât cu ce suntem obişnuiţi. Lipsa unor repere clare, a unei viziuni şi a unei culturi cinematografice solide, face şi din cei ce ar fi trebuit să educe gusturile publicului, nişte bravi apărători ai mediocrităţii. Lăudând câteva cărămizi reuşite, dar uitând să privească armonia şi ansamblul din mai multe perspective, ei îşi ratează misiunea căreia i se dedicaseră in the first place.