Una dintre principalele griji cotidiene este gestiunea facturilor lunare. Să le urmărim sosirea, scadenţele, să nu uităm să mergem la casierii şi să facem plăţile la timp - activităţi neplăcute, care în definitiv consumă timp şi omoară neuroni. Nu am fi cu toţii mai bucuroşi dacă am scăpa de aceste griji?
Este destul de simplu, în genere cunoscut, dar mulţi preferă în continuare să le urmarească, să rişte să mai uite de unele, să aibă parte de surprize neplăcute ca taierea curentului, să plătească taxe mari de reconectare şi să bată lună de lună drumul până la casieriile furnizorilor. La mulţi furnizori există posibilitatea de a plăti online, la banca, la poştă, acasă către casierul care trece din uşă în uşă, dar hai sa vedem cum ar arăta un optim din punct de vedere al timpului consumat, al neuronilor omorâţi şi al cheltuielilor făcute:
În primul rând plecăm de la premisa că avem un venit lunar aproximativ constant. Acesta poate fi salariu, pensie, rentă, drepturi de autor, sau orice alte variante. În al doilea rând, consideram că venitul este acoperitor pentru toate facturile lunare. Sigur că daca există un venit inconstant, dacă trebuie să chivernisim cu grijă fiecare bănuţ şi uneori mai trebuie să amânăm de la plată diverse utilităţi, nu se mai aplică 100% schema de mai jos, dar oricum şi în aceste cazuri rămâne pe aproape.
1. Primul lucru pe care trebuie sa il facem e să centralizăm o listă a facturilor lunare, să vedem la fiecare ce modalităţi de plată există şi în special care bănci oferă posibilităţi de direct debit pentru ele. După caz, facturile pot fi:
- electricitate
- gaze
- apa calda/rece/canalizare
- internet
- cablu tv
- telefonie fixa/mobila
- salubritate
- intretinere
- chirie
(...)
2. Următorul pas este să ne hotărâm la o bancă ce poate acoperi majoritatea facturilor prin direct debit şi să deschidem un cont acolo.
3. Căutăm să negociem primirea salariului/pensiei/venitului cât mai aproape de ultima zi din lună sau prima zi a lunii următoare. Schimbăm contul in care primeam salariul/pensia/venitul lunar cu cel nou deschis.
4. Facem în aşa fel incât scadenţa facturilor să fie în ultima zi a lunii sau prima zi a lunii următoare. Unii furnizori au implicit aşa ceva, cu ceilalti se poate în principiu negocia când să fie eliberată factura şi când să fie scadenţa ei. Nu ne-ar conveni ca să avem plăţi de făcut pe tot parcursul lunii, e mult mai bine când ştim că toate plăţile se fac aproximativ o dată, la sfârşit de luna şi că putem conta toată luna pe banii care au rămas.
5. Odată ce avem un venit constant care se varsă în acest cont, vom negocia cu banca oferirea unui descoperit de cont (overdraft). Acesta va fi mai mare decât suma totală a facturilor şi va fi folosit ca un fel de tampon de urgenţă pentru cazurile în care ne întârzie intrarea venitului lunar, dorind să nu afectăm plata facturilor. Dobânzile percepute de banci pentru acest overdraft sunt decente, la ora actuală sub 12% pe an. Dacă ne gândim că la un moment dat nu mai avem bani deloc în cont, facturile totale sunt aproximativ 700 lei, iar salariul întârzie cu 10 zile, putem calcula că vom plăti băncii cam 2 lei dobândă pentru cele 10 zile în care am intrat în descoperitul de cont. Mult mai bine decât penalizările pe care le-am avea la facturi dacă am depăşi scadenţa.
6. Pentru toţi furnizorii ce oferă posibilitatea de a se plăti prin direct debit, mergem cu ultima factură la bancă şi încheiem cu ea o convenţie pentru plata lor prin această modalitate. Apoi mergem cu contractele şi le depunem la furnizori, pentru a-i înştiinţa că de acum încolo vom plăti în acest mod. E bine de ştiut că băncile percep comision 0 dacă conturile furnizorilor sunt deschise la ei, sau unele oricum mici dacă nu.
7. Pentru facturile pe care nu le putem plăti prin direct debit, dar sunt sume constante, facem câte un standing order, adică un ordin de plată repetitiv, care se execută automat în fiecare lună. Putem face la fel şi cu unele plăti variabile, cum este cea pentru întreţinere, calculând o medie lunară şi reglând diferenţa la sfârşitul anului. Nu o sa fie prea încântat contabilul Asociaţiei de Proprietari, dar este perfect legal şi nici nu se plătesc majorări, pentru că fondul de rulment este oricum acoperitor.
8. După ce am realizat şi acest lucru, nu ne rămâne decât să urmărim în primele 2 luni că toate transferurile de bani se efectueaza corect şi apoi să ne bucuram de faptul că am scăpat de o mulţime de griji şi acum avem niţel mai mult timp pentru noi...
joi, mai 12, 2011
marți, octombrie 27, 2009
Harrison Bergeron şi Parlamentul
Având ca punct de plecare nuvela omonimă a lui Kurt Vonnegut, în anul 1995 apare filmul artistic "Harrison Bergeron".
Producţia este o distopie în care regula de bază era următoarea: "Oamenii nu se nasc egali. Este datoria guvernului să îi egalizeze". Cum o egalizare în sus era imposibilă, aceasta se făcea în jos, spre o mediocritate apăsătoare. Oamenii cu un intelect avansat erau siliţi să poarte nişte aparate-handicapuri, ce le ţiuiau periodic în urechi, împiedicându-i să aibă un flux al ideilor de lungă durată.
În societatea cu pricina, odată asigurată egalitatea între indivizi, alegerile fuseseră înlocuite cu tragerile la sorţi. Plecând de la această idee, se poate face o analiza interesantă pentru societatea românească. Cum ar fi un parlament obţinut prin tragere la sorţi (varianta B) faţă de cel actual (varianta A)? Sunt de discutat aspectele legate de cheltuieli, reprezentativitate, eficienţă, corupţie, performanţă. Să le luăm pe rând:
Cheltuielile în varianta B ar fi mai mici la început de mandat prin eliminarea alegerilor şi înlocuirea lor cu un sistem informatic de extragere a CNP-urilor celor înscrişi în cursă, pentru fiecare circumscriptie în parte. În rest nu ar fi diferenţe.
Principalul argument împotriva variantei B ar fi că prin tragere la sorţi nu s-ar respecta o reprezentativitate proporţională cu voinţa populară. Acest lucru nu este însă adevărat. Aleşii de către calculator ar forma la nivel naţional un eşantion destul de reprezentativ, prin simpatia sau afilierea lor la vreun partid. Ar exista însă o abatere statistică, nu ar fi o proporţionalitate perfectă. Dar niciun sistem de alegeri nu este perfect. Ultimele două sisteme încercate în România au fost criticate deopotrivă şi suscitat şi ele destule discuţii. Cum în România Partidul Celor Care Nu Voteaza ar câştiga detaşat orice alegeri, nici măcar nu ar mai suna rău o tragere la sorţi.
Eficienţa variantei B ar părea mai slabă, prin prisma faptului că ar fi adunaţi nişte oameni ce nu se cunosc unii cu alţii, fără lideri, fără să ştie prea bine ce trebuie să facă şi cum. Odată deprinse însă nişte chestiuni formale, ascultarea, discutarea, votarea unor legi nu ar pune probleme. Preşedinte al Parlamentului s-ar putea desemna decanul de vârstă, comisiile s-ar putea forma şi ele relativ uşor. Ar fi mai ineficient un astfel de parlament? Ar vota mai puţine legi? S-ar încurca, s-ar pierde în proceduri, ar chiuli mai mulţi? Nu, oamenii ar fi mult mai entuziaşti şi mai puşi pe treabă, în special la început.
Nici corupţia nu ar fi în varianta B mai mare decât acum. Nu s-ar face promisiuni anticipate şi nu s-ar plăti poliţe electorale. S-ar putea argumenta că, luaţi om cu om, parlamentarii ar putea fi uşor mituiţi, în timp ce în varianta actuală se respectă o anumită disciplină de partid. Cum activitatea parlamentarilor este transparentă, iar presa ar veghea permanent asupra lor, nu prea şi-ar permite să calce pe bec.
Care ar fi performanţa unui parlament tras la sorţi? Aceasta este mai greu de estimat. Ar propune şi ar dezbate mai puţine legi? Ar vota mai greu şi mai prost? Cel mai probabil, nu. Parlamentul nu reprezintă o grupare de specialişti, de jurişti sau economişti. El este un organism eterogen şi ar rămâne la fel şi în varianta B. O diferenţă ar fi dată de disciplina de partid. Dacă acum cele 5 partide voteaza aşa cum spun conducerile lor, în varianta B parlamentarii ar vota în principal după capul lor. Dar asta este de fapt şi idealul unui parlament, cel în care indivizii să nu fie manipulaţi. Acum practic legile sunt votate de către conducerile celor 5 partide. Cum din acestea doar 3 contează cu adevărat, practic circa 15 oameni sunt cei care stabilesc ţării.
De-a lungul vremii, oamenii au mai folosit întâmplarea pentru a efectua alegeri, în special în comunităţi religioase. Ei interpretau evenimente întâmplătoare pe baza credinţei. Chinezii antici erau convinşi că spiritele străbunilor sunt cele care ghidează comunitatea. Îndrumările acestora erau obţinute cu ajutorul oaselor de divinaţie trecute prin foc.
Sigur că un Parlament ales prin tragere la sorţi nu ar fi posibil în România. Politicienii ar fi împotrivă, poporul l-ar considera oricum o aiureală. Exerciţiul de mai sus este unul pur teoretic, menit însă a ridica întrebări cu privire la (im)perfecţiunea sistemului actual.
Mai sunt aspecte asupra cărora se poate discuta, dar în esenţă această variantă distopică nu prezintă dezavantaje majore faţă de varianta considerată cea mai democratică. Singura frustrare a cetăţeanului ar fi că şansele de a fi ales nu ar depinde deloc de munca, banii sau ştiinţa sa, ci de o loterie. De asemenea, oamenii ar fi frustraţi că nu şi-ar mai exercita dreptul la vot. Alegerea unui parlament nu se face însă pentru a satisface orgoliile unora, ci pentru a servi ţara, iar rezultatul ar putea fi chiar mai bun. În mod cert, chiar pestriţ şi plin de necunoscuţi, Parlamentul nu ar mai fi cea mai lipsită de încredere instituţie, cum este astăzi.
Producţia este o distopie în care regula de bază era următoarea: "Oamenii nu se nasc egali. Este datoria guvernului să îi egalizeze". Cum o egalizare în sus era imposibilă, aceasta se făcea în jos, spre o mediocritate apăsătoare. Oamenii cu un intelect avansat erau siliţi să poarte nişte aparate-handicapuri, ce le ţiuiau periodic în urechi, împiedicându-i să aibă un flux al ideilor de lungă durată.
În societatea cu pricina, odată asigurată egalitatea între indivizi, alegerile fuseseră înlocuite cu tragerile la sorţi. Plecând de la această idee, se poate face o analiza interesantă pentru societatea românească. Cum ar fi un parlament obţinut prin tragere la sorţi (varianta B) faţă de cel actual (varianta A)? Sunt de discutat aspectele legate de cheltuieli, reprezentativitate, eficienţă, corupţie, performanţă. Să le luăm pe rând:
Cheltuielile în varianta B ar fi mai mici la început de mandat prin eliminarea alegerilor şi înlocuirea lor cu un sistem informatic de extragere a CNP-urilor celor înscrişi în cursă, pentru fiecare circumscriptie în parte. În rest nu ar fi diferenţe.
Principalul argument împotriva variantei B ar fi că prin tragere la sorţi nu s-ar respecta o reprezentativitate proporţională cu voinţa populară. Acest lucru nu este însă adevărat. Aleşii de către calculator ar forma la nivel naţional un eşantion destul de reprezentativ, prin simpatia sau afilierea lor la vreun partid. Ar exista însă o abatere statistică, nu ar fi o proporţionalitate perfectă. Dar niciun sistem de alegeri nu este perfect. Ultimele două sisteme încercate în România au fost criticate deopotrivă şi suscitat şi ele destule discuţii. Cum în România Partidul Celor Care Nu Voteaza ar câştiga detaşat orice alegeri, nici măcar nu ar mai suna rău o tragere la sorţi.
Eficienţa variantei B ar părea mai slabă, prin prisma faptului că ar fi adunaţi nişte oameni ce nu se cunosc unii cu alţii, fără lideri, fără să ştie prea bine ce trebuie să facă şi cum. Odată deprinse însă nişte chestiuni formale, ascultarea, discutarea, votarea unor legi nu ar pune probleme. Preşedinte al Parlamentului s-ar putea desemna decanul de vârstă, comisiile s-ar putea forma şi ele relativ uşor. Ar fi mai ineficient un astfel de parlament? Ar vota mai puţine legi? S-ar încurca, s-ar pierde în proceduri, ar chiuli mai mulţi? Nu, oamenii ar fi mult mai entuziaşti şi mai puşi pe treabă, în special la început.
Nici corupţia nu ar fi în varianta B mai mare decât acum. Nu s-ar face promisiuni anticipate şi nu s-ar plăti poliţe electorale. S-ar putea argumenta că, luaţi om cu om, parlamentarii ar putea fi uşor mituiţi, în timp ce în varianta actuală se respectă o anumită disciplină de partid. Cum activitatea parlamentarilor este transparentă, iar presa ar veghea permanent asupra lor, nu prea şi-ar permite să calce pe bec.
Care ar fi performanţa unui parlament tras la sorţi? Aceasta este mai greu de estimat. Ar propune şi ar dezbate mai puţine legi? Ar vota mai greu şi mai prost? Cel mai probabil, nu. Parlamentul nu reprezintă o grupare de specialişti, de jurişti sau economişti. El este un organism eterogen şi ar rămâne la fel şi în varianta B. O diferenţă ar fi dată de disciplina de partid. Dacă acum cele 5 partide voteaza aşa cum spun conducerile lor, în varianta B parlamentarii ar vota în principal după capul lor. Dar asta este de fapt şi idealul unui parlament, cel în care indivizii să nu fie manipulaţi. Acum practic legile sunt votate de către conducerile celor 5 partide. Cum din acestea doar 3 contează cu adevărat, practic circa 15 oameni sunt cei care stabilesc ţării.
De-a lungul vremii, oamenii au mai folosit întâmplarea pentru a efectua alegeri, în special în comunităţi religioase. Ei interpretau evenimente întâmplătoare pe baza credinţei. Chinezii antici erau convinşi că spiritele străbunilor sunt cele care ghidează comunitatea. Îndrumările acestora erau obţinute cu ajutorul oaselor de divinaţie trecute prin foc.
Sigur că un Parlament ales prin tragere la sorţi nu ar fi posibil în România. Politicienii ar fi împotrivă, poporul l-ar considera oricum o aiureală. Exerciţiul de mai sus este unul pur teoretic, menit însă a ridica întrebări cu privire la (im)perfecţiunea sistemului actual.
Mai sunt aspecte asupra cărora se poate discuta, dar în esenţă această variantă distopică nu prezintă dezavantaje majore faţă de varianta considerată cea mai democratică. Singura frustrare a cetăţeanului ar fi că şansele de a fi ales nu ar depinde deloc de munca, banii sau ştiinţa sa, ci de o loterie. De asemenea, oamenii ar fi frustraţi că nu şi-ar mai exercita dreptul la vot. Alegerea unui parlament nu se face însă pentru a satisface orgoliile unora, ci pentru a servi ţara, iar rezultatul ar putea fi chiar mai bun. În mod cert, chiar pestriţ şi plin de necunoscuţi, Parlamentul nu ar mai fi cea mai lipsită de încredere instituţie, cum este astăzi.
miercuri, septembrie 02, 2009
Evrika!
De mult timp mă gândesc ce s-ar putea face în România pentru ridicarea nivelului economic, pentru a remedia din problemele sociale, pentru a duce cu toţii o viaţa mai bună. Ce s-ar putea nu la un nivel teoretic, de netranspus în practică, ci la ceva viabil, care să funcţioneze.
Zilele trecute mi-a ajuns sub ochi manifestul Alexandrei Svet. Nu cred că aceasta este luminiţa de care avem nevoie pentru a ieşi la liman, deşi domnia sa este printre puţinii care pot demonstra asta cu buletinul (în limba rusă svet=lumină). Manifestul nu exprimă decât un şir de frustrări acumulate în mulţi dintre noi, fără însă a da soluţii clare la probleme. Beneficiind de sex-appeal-ul său, tânăra antreprenoare a reuşit să adune un capital de simpatie serios, suficient cât să ajungă în atenţia presei. Mă întreb dacă Alina Mungiu ar fi reuşit aceeaşi performanţa cu un manifest similar.
Alexandra caută să identifice oameni capabili care vor să schimbe lucrurile în bine. Nu este o noutate, ne aducem aminte de cei 15.000 de specialişti anunţati de Convenţia Democratică. Unii cunosc încercarea similara a partidului URR, format din tineri cu viziune, energie, cu aceeaşi dorinţa de schimbare a lucrurilor în bine. Fără a obţine rezultate notabile la alegeri, deşi a avut şi un candidat la preşedinţie, partidul a fuzionat în cele din urmă cu PNŢCD, iar membrii importanţi au migrat la partidele parlamentare. Alexandra nu are notorietatea şi nici nu dispune de fondurile necesare construirii unei mişcări de anvergură, care nu doar să poată intra în Parlament, ci şi să exercite actul guvernării fără compromisuri cu alte partide. Ar putea beneficia la început de ajutorul condescendent al unor moguli de presă, dar nici acesta nu ar fi suficient. Nici Oprescu, nici Patriciu, nici Teszari, oameni cu mult mai multa notorietate şi avere, nu ar putea concentra, în societatea românească de astăzi, o mişcare de mare amploare care să poată transpune în practică dezideratele de bază ale societăţii.
În lipsa unei strategii bine puse la punct, grupul de struţi transformaţi în vulturi, concentrat în jurul Alexandrei, s-ar comporta precum simpaticii înaripaţi din "Cartea junglei".
Atunci care este calea? Ce să facă oamenii cu CV-uri impresionante şi iubitori de ţară, pe care ea îi caută? Să nu aştepte să ajungă la putere pentru a schimba ceva, pentru ca asta nu este imposibil, dar necesita costuri enorme (sigur că având un buget de, să zicem, 100 miliarde de euro, gestionat corect, îi va putea eventual convinge în 4 ani pe alegători, dar nu are de unde strânge aceşti bani). Cei care declară că vor să dea o mână de ajutor României, să schimbe lucrurile, o pot face, iată câteva idei:
- aplicabil pentru toţi, indiferent de avere, să devină mai atenţi la ce se întâmplă în jur şi să caute să remedieze ei înşişi ce pot, iar dacă nu să apeleze la grupuri sau instituţii pentru ajutor. Dacă vezi o hârtie aruncată pe jos, o poţi ridica şi singur, fără să îţi cadă epoleţii, fără să te indignezi. Dacă vezi ceva în neregulă, nu aştepta să rezolve alţii.
- pentru toate categoriile profesionale, să se analizeze pe ei înşişi şi să caute să devină mândri de moralitatea şi profesionalismul lor. Să refuze mita de orice fel.
- pentru cei care au suficienţi bani şi care cred ca pot face CEVA din Parlament, să îşi pregătească din timp (cu 3-4 ani înainte) campania uninominală în colegiul dorit, discutând cu oamenii, arătându-le cine sunt, ce au făcut, ce vor să facă, dandu-le motive să îi voteze.
- pentru ziarişti, să îşi concentreze activitatea şi parte din timpul liber pe investigaţii oneste, pe scoaterea la lumină a lucrurilor imorale şi ilegale, nu pe bârfe şi can-can-uri. Să scrie despre oameni de calitate, să promoveze oamenii anonimi, dar competenţi şi de mare ţinută morală.
- pentru informaticieni, să se gândească la saituri si programe pe care le pot pune gratuit la dispoziţia societăţii, pentru a-i oferi un ajutor important. Să le transpună în practică, putându-l lua ca model pe Linus Torvalds.
- pentru profesori, să devină repere morale pentru elevii lor, să pedepsească trişarea şi să evalueze corect, în spirit docimologic. Să ofere gratuit un număr de ore de consultanţă şi meditaţii.
- pentru medici, să conceapă bloguri prin care să îşi împărtăşească din experienţă, tratamente de succes, etc. în folosul colegilor şi al pacienţilor.
- pentru jurişti, să îşi aloce un timp în care oferă consultanţă gratuită la cabinete sau pe saituri/bloguri. Să facă un portal cu întrebări şi răspunsuri frecvente la probleme.
- pentru manageri, sfaturi utile, strategii de succes, pe care le pot urma începătorii, sau alţi mici întreprinzători. Idei de afaceri, de creşteri ale vânzărilor, de creştere a calităţii.
- la fel, pentru orice alt cetăţean, există nenumărate moduri în care poate fi de folos celor din jurul său. Oferind ceva, fără să ceară în schimb vreun lucru, el va primi de fapt indirect o răsplată pentru ceea ce a facut. Fie că va avea un număr mai mare de clienţi, fie că va fi mai respectat în comunitatea sa, fie că va fi doar o chestie psihică ce te face să te simţi bine, ştiind că îi ajuţi pe alţii. Lucrurile se pot schimba de acum, începând de jos, fără să ne intrebăm unii pe alţii ce putem face şi fără ca să aşteptăm să ajungem la putere. Exemplul personal are o mare forţă persuasivă. Eu mi-am dat seama ce pot să fac şi voi face...
Zilele trecute mi-a ajuns sub ochi manifestul Alexandrei Svet. Nu cred că aceasta este luminiţa de care avem nevoie pentru a ieşi la liman, deşi domnia sa este printre puţinii care pot demonstra asta cu buletinul (în limba rusă svet=lumină). Manifestul nu exprimă decât un şir de frustrări acumulate în mulţi dintre noi, fără însă a da soluţii clare la probleme. Beneficiind de sex-appeal-ul său, tânăra antreprenoare a reuşit să adune un capital de simpatie serios, suficient cât să ajungă în atenţia presei. Mă întreb dacă Alina Mungiu ar fi reuşit aceeaşi performanţa cu un manifest similar.
Alexandra caută să identifice oameni capabili care vor să schimbe lucrurile în bine. Nu este o noutate, ne aducem aminte de cei 15.000 de specialişti anunţati de Convenţia Democratică. Unii cunosc încercarea similara a partidului URR, format din tineri cu viziune, energie, cu aceeaşi dorinţa de schimbare a lucrurilor în bine. Fără a obţine rezultate notabile la alegeri, deşi a avut şi un candidat la preşedinţie, partidul a fuzionat în cele din urmă cu PNŢCD, iar membrii importanţi au migrat la partidele parlamentare. Alexandra nu are notorietatea şi nici nu dispune de fondurile necesare construirii unei mişcări de anvergură, care nu doar să poată intra în Parlament, ci şi să exercite actul guvernării fără compromisuri cu alte partide. Ar putea beneficia la început de ajutorul condescendent al unor moguli de presă, dar nici acesta nu ar fi suficient. Nici Oprescu, nici Patriciu, nici Teszari, oameni cu mult mai multa notorietate şi avere, nu ar putea concentra, în societatea românească de astăzi, o mişcare de mare amploare care să poată transpune în practică dezideratele de bază ale societăţii.
În lipsa unei strategii bine puse la punct, grupul de struţi transformaţi în vulturi, concentrat în jurul Alexandrei, s-ar comporta precum simpaticii înaripaţi din "Cartea junglei".
Atunci care este calea? Ce să facă oamenii cu CV-uri impresionante şi iubitori de ţară, pe care ea îi caută? Să nu aştepte să ajungă la putere pentru a schimba ceva, pentru ca asta nu este imposibil, dar necesita costuri enorme (sigur că având un buget de, să zicem, 100 miliarde de euro, gestionat corect, îi va putea eventual convinge în 4 ani pe alegători, dar nu are de unde strânge aceşti bani). Cei care declară că vor să dea o mână de ajutor României, să schimbe lucrurile, o pot face, iată câteva idei:
- aplicabil pentru toţi, indiferent de avere, să devină mai atenţi la ce se întâmplă în jur şi să caute să remedieze ei înşişi ce pot, iar dacă nu să apeleze la grupuri sau instituţii pentru ajutor. Dacă vezi o hârtie aruncată pe jos, o poţi ridica şi singur, fără să îţi cadă epoleţii, fără să te indignezi. Dacă vezi ceva în neregulă, nu aştepta să rezolve alţii.
- pentru toate categoriile profesionale, să se analizeze pe ei înşişi şi să caute să devină mândri de moralitatea şi profesionalismul lor. Să refuze mita de orice fel.
- pentru cei care au suficienţi bani şi care cred ca pot face CEVA din Parlament, să îşi pregătească din timp (cu 3-4 ani înainte) campania uninominală în colegiul dorit, discutând cu oamenii, arătându-le cine sunt, ce au făcut, ce vor să facă, dandu-le motive să îi voteze.
- pentru ziarişti, să îşi concentreze activitatea şi parte din timpul liber pe investigaţii oneste, pe scoaterea la lumină a lucrurilor imorale şi ilegale, nu pe bârfe şi can-can-uri. Să scrie despre oameni de calitate, să promoveze oamenii anonimi, dar competenţi şi de mare ţinută morală.
- pentru informaticieni, să se gândească la saituri si programe pe care le pot pune gratuit la dispoziţia societăţii, pentru a-i oferi un ajutor important. Să le transpună în practică, putându-l lua ca model pe Linus Torvalds.
- pentru profesori, să devină repere morale pentru elevii lor, să pedepsească trişarea şi să evalueze corect, în spirit docimologic. Să ofere gratuit un număr de ore de consultanţă şi meditaţii.
- pentru medici, să conceapă bloguri prin care să îşi împărtăşească din experienţă, tratamente de succes, etc. în folosul colegilor şi al pacienţilor.
- pentru jurişti, să îşi aloce un timp în care oferă consultanţă gratuită la cabinete sau pe saituri/bloguri. Să facă un portal cu întrebări şi răspunsuri frecvente la probleme.
- pentru manageri, sfaturi utile, strategii de succes, pe care le pot urma începătorii, sau alţi mici întreprinzători. Idei de afaceri, de creşteri ale vânzărilor, de creştere a calităţii.
- la fel, pentru orice alt cetăţean, există nenumărate moduri în care poate fi de folos celor din jurul său. Oferind ceva, fără să ceară în schimb vreun lucru, el va primi de fapt indirect o răsplată pentru ceea ce a facut. Fie că va avea un număr mai mare de clienţi, fie că va fi mai respectat în comunitatea sa, fie că va fi doar o chestie psihică ce te face să te simţi bine, ştiind că îi ajuţi pe alţii. Lucrurile se pot schimba de acum, începând de jos, fără să ne intrebăm unii pe alţii ce putem face şi fără ca să aşteptăm să ajungem la putere. Exemplul personal are o mare forţă persuasivă. Eu mi-am dat seama ce pot să fac şi voi face...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
